Proiectul ”HERCULES”, un proiect de succes
Proiectul ”HERCULES”, un proiect de succes
În perioada 25 iulie – 19 august, Ministerul Sportului a desfășurat în premieră Proiectul ”HERCULES”, un program destinat atragerii copiilor către sport, care a oferit elevilor cu vârste între 6 și 14 ani cursuri gratuite de inițiere în diferite discipline.
Direcția pentru Sport București a fost parte din acest proiect și a organizat la nivel de capitală, 19 discipline la care au participat peste 700 copii.
Obiectivele Proiectului ”HERCULES”:
- Creșterea numărului de copii participanți la activitățile sportive desfășurate în cadrul structurilor de profil din România;
- Creșterea gradului de participare la activități sportive pentru copiii cu oportunități reduse din punct de vedere socio-economic și cu dizabilități;
- Creșterea numărului de evenimente și acțiuni cu caracter sportiv pentru copii, la nivel județean;
- Stimularea activităților de voluntariat, ca instrument de susținere și promovare a structurilor sportive de la nivel local;
- Creșterea gradului de conștientizare a populației cu privire la beneficiile și oportunitățile de practicare a sportului în cadrul structurilor sportive;
- Întărirea capacității structurilor sportive de a selecționa sportivi din rândul copiilor cu vârsta cuprinsă între 6 și 14 ani.
Activităţile sportive din cadrul Proiectului ”HERCULES” se vor derula conform unui calendar special, care va fi elaborat în funcţie de specificul zonei în care se va desfăşura activitatea, de anotimp, precum şi de infrastructura disponibilă.
Bugetul alocat anual structurilor subordonate pentru Proiectul “HERCULES” va asigura structurilor sportive de pe raza județului / Municipiului București cadrul optim pentru organizarea de cursuri de inițiere în sport pentru copii cu vârstele cuprinse între 6 și 14 ani, pe durata tuturor vacanțelor școlare.
Mulțumim pentru implicare antrenorilor și cluburilor CS Olimpia, CSTA, CSS1, CSS6, Academia Stelele Viitorului, CS Unefs, WorldClass, CS Triumf, CS Lia Manoliu, CS Dinamoviști Fight, CS Shin Dojo, CS Progresul Spartac.
Felicităm părinții că au îndrumat copiii către sport! Sportul înseamnă sănătate.